delir

bere, aș bea o bere

aș bea o bere în compania ta

într-un loc liniștit, să-ți pot auzi glasul.

ai tu ceva în vocea aia a ta

de-mi linișteste un nerv... chiar mai mulți

să-ți privesc ochii, să mă las pierdut în gânduri

în gânduri pe care nu le întelegi

gânduri ce nu se întamplă, 

doar se nasc și mor în mintea mea

un blues să fie în fundal

să-ți apropii mâinile de piept 

ca și cum ai îmbrățișa pe cineva

îți îmbrățisezi tristețea, singuratatea și frigul

imaginea omului singur...

acolo mă regăsesc din cand în cand.. 

ca într-un delir...

Saru'mâna Mămaie.

Show encrypted text

Jane

Cu mai mult timp în urmă, am gasit-o pe această Jane. Jane, e o iluzie, iluzia unei existențe în afara timpului, în afara spațiului, o existența posibilă doar prin firele de comunicare ale omenirii. La vremea aceea comunicarea se facea printr-un sistem numit ansiblu. Firele de comunicare se numeau "legături filotice". Am îndrăgit-o pe Jane, și-am îngrăgit și legăturile filotice. De fiecare dată cand mă îndrăgosteam de cineva, îmi imaginam cum se creează niște legături între mine și "ea", și-mi plăcea să zic că-s legături filotice. Era, în ffârșit, o explicație pentru ceea ce simțeam. Dincolo de chimie, dincolo de considerente sociale, aveam legaturile astea. era definiția mea. Pentru mine. Am crezut atât de mult în iluzia acestor legături că simțeam când se întâmpla ceva între noi.. dacă intervenea ceva/cineva, legăturile astea mă avertizau.. cu un junghi, o durere viscerală, o depresie de nicăieri... Am căutat explicații peste explicații.. că ma simt rau că n-am mâncat, că n-am dormit, că n-am suficiente vitamine și minerale în mine.. nimic nu se potrivea. Doar tremurul și perturbarea legăturilor.. apoi ruperea lor explicau stările mele. Trecea timpul și aflam. Ce/cine a intervenit. Cum. De ce. Minciunile. Falsul. Tot, tot îmi spunea Jane. Tot. Nu ascultam niciodată. Credeam în ea, dar nu o ascultam. Mi-era frică. Dacă sunt nebun? Dacă trăiesc izolat într-o realitate construită dintr-o poveste prea frumoasă. Adusesem la viață o idee. O născui din frica de necunoscut. Și oricâte am aflat, nu am ascultat-o nicicând. Pentru că era o idee. Acum cred în legăturile astea. Nu știu dacă se numesc filotice, nu știu dacă e și Jane pe acolo, dar știu că ele sunt. Și-mi spun. Și se zbat. Și se unduiesc. Și biciuie. Acum biciuie. Se răzbună pe neascultarea mea. Cândva, vor găsi un alt loc de ancorare. Sau.. poate alte fire... cu care să se lege. Acum se zbat. Și cât ele se zbat... eu nu pot mișca nimic. Acum ele mă conduc. Cândva o să le ascult. Cândva, când oi avea mai mult curaj... 

Visions of love and hate... A collage behind my eyes

Regret


As I drift away... far away from you,
I feel all alone in a crowded room,
Thinking to myself
"There's no escape from this
fear
regret
loneliness..."

Visions of love and hate
A collage behind my eyes
Remnants of dying laughter
Echoes of silent cries

I wish I didn't know now what
I never knew then...
Flashback
Memories punish me once again
Sometimes I remember all the pain
that I have seen.
Sometimes I wonder what might
have been...

Visions of love and hate
A collage behind my eyes
Remnants of dying laughter
Echoes of silent cries

And sometimes I despair
At who I've become
I have to come to terms
With what I've done

The bittersweet taste of fate
We can't outrun the past
Destined to find an answer
A strength I never lost
I know there is a way,
My future is not set,
For the tide has turned
But still I never learned to live
without regret.
(anathema)

dialog în blasfemie

eu.. cu paller

p: Bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care se mulţumeşte cu cel mai puţin.
eu: atunci sunt foarte sarac, vreau întotdeauna foarte mult. nu musai trebi materialistice.. dar vreau mult.

p: Ceilalţi lupi m-ar sfâşia, dacă ar şti că urletul meu e, în realitate, un plâns.
eu: așa am învățat arta de a purta măști în public

p: Undeva spre limita disperării, eu am găsit totdeauna speranţa.
eu: dacă speranța e renunțarea la orice speranță.. atunci am găsit-o și eu.. de câteva ori

p: Lacătele din noi se deschid cu o lacrimă.
eu: o da.. de câte ori... de câte ori..

p: Iremediabilă e numai greşeala de a te lăsa strivit!
eu: nu știu încă dacă e o greșeală. sunt aproape convins că doar așa îți demonstrezi bunacredință..

p: Nu sunt un om religios. Nu ştiu să mă rog fără să mă tem că fac un gest convenţional.
eu: știu să ma rog.. chiar neconvențional. cand eram mic am vazut un film cu adriano celentano, era popă... un popă mai aparte :). de la el am învățat câte ceva..

p: Lucrurile pe care le-am dorit eu, nu le-am putut obţine niciodată cerându-le sau luptându-mă pentru ele. Cum poţi să lupţi pentru tandreţe? Sau pentru duioşie? Cel mult poţi să le aştepţi.
eu: Eu am încercat să lupt... de multe ori. Am eșuat.

p: Cred că lumea a fost prea mare pentru mine. În schimb, o lume redusă la "doi" mi s-a părut ideală.
eu: ok. păcat ca lor nu li s-a părut la fel...

p: Prietenia este asemenea unei iubiri fără aripi...
eu: nu. prietenia e iubire. sunt mai multe feluri de iubire, știi...

p: Uneori, e drept, omul oboseşte aşteptând. Şi n-aţi auzit, oare, de situaţii în care, când soseşte în sfârşit ceea ce el a aşteptat, soseşte prea târziu? E, poate, o victorie pe care a dorit-omult, dar, obţinând-o prea târziu, nu mai are ce face cu ea; o victorie care reuşeşte să-l obosească şi mai mult. Şi renunţă la ea cu o ultimă mare tristeţe, deoarece nu e simplu să porţi obătălie şi, ajuns la capăt, să-ţi dai seama că asta a fost totul. Bătălia. A existat cândva un scop, dar de atâta aşteptare scopul a murit... Te resemnezi la nevoie cu singurătatea, dar nu vrei săte resemnezi cu desăvârşirea ei.
eu: am obosit de prea multe ori... cred că mă cam laud.. abia când oi ajunge în mormânt voi spune ca am obosit de prea multe ori.. acum sunt obosit.

p: Mă domină ceea ce simt, nu ceea ce gândesc...
eu: :) fraier.. ca și mine

p: Într-o dragoste adevărată trebuie să fii puţin sclav pentru a fi liber, adică să nu mai vezi nimic în jur.
eu: been there, done that.. cre'că treț să nimerești pe cineva aparte pt asta...

p: Nu ştiam că floarea amară a singurătăţii are, dacă o atingi pe obraz, sunetul unor paşi care pleacă.
eu: Am aflat asta de curând... cu o periuță de dinți...

p: Cea mai mare fericire, după aceea de a iubi, e să-ţi mărturiseşti iubirea.
eu: ... no comment.

p: Nu e neapărat un merit să iubeşti, ci un noroc.

p: În rest, port în mine, fără să ştiu, un adevărat cimitir în care se află ceea ce am uitat că am văzut, că am auzit, că am fost.
eu: așa așa.. să mai curgă nițel venin în cupă...

p: Nu iubesti o femeie pentru ca este frumoasa, ci este frumoasa pentru ca o iubesti tu!
eu: s-a auzit acolo în spate?... btw.. am întâlniti și femei pur și simplu frumoase, am avut chiar onoarea sărutului lor. Și fără să le iubesc. Mda, aici am fost eu dezonorant...

p: Nu există fericire de care să-ţi aminteşti fără tristeţe.
eu: rili?

p: Iubirea e un sărut furat, un zâmbet inocent, o îmbrăţişare pătimaşă... şi un suflet smuls din piept...
eu: pallere'.. mai am un pic și te bat!

p: Nimic durabil nu se poate întemeia pe indiferenţă.
eu: pariu că oricât te-a citit, p'asta a refuzat într-una s-o vadă...

p: Şi ştiu din ceea ce am trăit eu însumi că uneori singurătatea nu este decât o altă formă de a iubi; şi că în această formă de dragoste se deşteaptă uneori porniri ciudate; pentru că nu putem obţine totul, vrem să nu mai avem nimic; neputând vindeca o rană, vrem s-o facem mortală. Şi poate că Infernul nu e decât cealaltă faţă a Paradisului. Expulzaţi din Paradis, n-avem unde merge decât în Infern, aşa cum aruncaţi de pe culmea unui munte nimerim în prăpastie. Nu există abisuri fără înălţimi. Numai o prejudecată îi socoteşte pe toţi sinucigaşii nişte oameni care şi-au încheiat socotelile cu viaţa şi nu-i mai interesează nimic. Cei mai mulţi dintre ei, probabil, nu sunt decât nişte oameni care au eşuat în încercarea de a găsi o soluţie.
eu: .(adică punct)

p: Nu vreau să cred că suferinţele sanctifică şi că înfrângerile sunt necesare. De ce ar trebui să ne apropiem de adevăr numai plini de răni? De ce ar trebui să fim sfâşiaţi de un vultur ca să avem curaj? Oare fericirea nu e aptă să ne înveţe ceea ce ne învaţă suferinţa? Nu există un drum spre artă şi spre noi înşine care să nu treacă prin infern? Nu poate ajunge la cer cine n-a străbătut pământul şi iadul, scria Goethe. Dar îl putem cita liniştiţi? Trebuie să ne temem de fericire, dacă vrem să atingem înălţimile din noi?
eu: fericirea nu ne învață decât să fim leneși, ignoranți, indiferenți.. și ne întoarcem cu două paragrafe în urmă...

p: Niciodată n-ai avut suficientă imaginaţie pentru a-ţi închipui lumea fără tine.
eu: ba da!

p: Nu în puţine cazuri, femeia şi bărbatul nu ştiu să se despartă la vreme. Aşteaptă să dispară tot ce i-a apropiat şi legat, până ajung să le fie silă de ei. În loc să transforme despărţirea însăşi în ceva deosebit, de care să-şi aducă aminte cu duioşie mai târziu, târăsc un rest de dragoste ca un hoit care miroase urât.
eu: neputință.

p: Sunt convins că imbecilii nu ajung să-şi pună problema sinuciderii.
eu: ba da! eu, eminamente sunt un imbecil, și tot... și nu odată :)

p: Singurătatea, află de la mine, n-o umple lumea, ci o singură fiinţă. Una care te poate ridica sau nimici.
eu: vezi bățu' ăla?... insistă tu mult...

p: Am avut norocul să aflu că dragostea este unicul adevăr important şi absolut, într-o viaţă care nu ne dă decât daruri relative. Şi n-am fost ipocrit. Am iubit şi eu.
eu: e.

p: Să mă tem oare de dragoste mai mult decât de moarte?
eu: de moarte nu pot să ma tem. e prea evidentă...

p: În nouă cazuri din zece, dacă femeile de care m-am despărţit s-ar fi întors înapoi după ce plecaseră, poate le-aş fi căzut în genunchi.
eu: mda.. unele s-au întors... făcând aceeași greșeală pt care am plecat prima dată. Am căzut în genunchi de-atâtea ori. Am crezut.. în cele din urmă am plecat...

back. without hopes.

Cand iubesti, putine alte lucruri conteaza. Daca inima ti-e plina, nu observi ca te ploua, ca ti-e frig sau foame, ca pierzi sau castigi. Cand incetezi sa mai iubesti si inima ti-e tot mai stransa, refuzi sa dai drumul. Pentru ca te temi si pentru ca speri. Te temi ca n-o sa mai simti niciodata sentimentul acela de inima care da pe-afara de fericire. Si speri ca data viitoare vei fi mai intelept, mai bun, mai cuminte, mai sincer. Orice, numai sa nu pierzi starea de gratie. Acum e prea tarziu, s-a dus. Refuzi sa dai drumul, ti-e teama de noptile lungi, de serile de sambata seara cand nu ai nimic mai bun de facut decat sa te gandesti la ce-a fost, de oameni si mirosuri necunoscute, de maini noi in parul tau, de alta viata. Stii ca e “the right thing to do”, dar asta nu te face sa te simti deloc mai bine. Te simti amputat, strain, mai citesti o revista, te mai uiti la un film, iti mai verifici telefonul… poate cine stie, iti regasesti inima plina pe undeva.
Uneori te intorci. Promiti si-ti promiti ca te-ai schimbat, ca de data asta va merge. Te intorci chiar daca stii ca asta nu duce nicaieri. O faci in ciuda constiintei tale, care urla sa te opreasca, in ciuda prietenilor, a lumii intregi. O faci pentru ca ai da orice sa-ti umpli sufletul cu mainile, mirosul, vocea si ochii care-ti sunt atat de familiare si dragi, chiar daca ai incetat sa le mai iubesti. Profiti de fiecare secunda, pentru ca stii ca nu va dura mult si va trebui sa pleci din nou, caci din pacate oamenii nu se schimba, nici macar din iubire. Fiecare dintre secundele de fericire revenita te va costa insa scump cand vei pleca din nou.
Si-apoi vine momentul sa pleci, cu inima grea, desi goala. Iti spui ca totul va fi bine, te prefaci ca ii crezi pe toti din jurul tau cand iti spun ca totul va fi bine. Si ce daca totul va fi bine, daca inima ta e pustie? Pentru ca atunci cand ti-e dor, putine alte lucruri conteaza. Poate chiar niciunul.
(Ioana (chicet) macoveiciuc)

Da, sunt sigur.

..Aiurea, nu-s sigur de nimic, dar am aflat ca, in calitate de barbat, e mai bine sa te declari sigur si sa gresesti decat sa risti sa pari nesigur doar pentru ca realitatea e complexa si atitudinea ta filosofica fata de viata este sa te feresti pe cat posibil de afirmatiile categorice, care iti osifica gandirea.
(Liviu Macoveiciuc)

eu, eu am nevoie

Prin orice pot cadea in lumea asta, numai printr-o mare iubire nu. Iar atunci cand iubirii tale i s-ar raspunde cu dispret sau cu indiferenta, cand toti oamenii te-ar abandona si cand singuratatea ta ar fi suprema parasire, toate razele iubirii tale ce n-au putut patrunde in altii ca sa-i lumineze sau sa le faca intunericul mai misterios se vor rasfrange si se vor reintoarce in tine, pentru ca in clipa ultimei parasiri stralucirile lor sa te faca numai lumina si vapaile lor numai caldura. Si atunci intunericul nu va mai fi o atractie irezistibila si nu te vei mai ameti la viziunea prapastiilor si adancimilor. Dar ca sa ajungi la accesul luminii totale, la extazul absolutei splendori, pe culmile si limitele beatitudinii, dematerializat de raze si purificat de seninatati, trebuie sa fi scapat definitiv de dialectica luminii si a intunericului, sa fi ajuns la autonomia absoluta a intaiului termen. Dar cine poate avea o iubire atat de mare?

emil cioran

şi chiar şi azi... şi'n totdeauna.

Eu ştiu c-ai să mă înşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert-
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...


În cinstea ta,
Cea mai frumoasă dintre toate fetele ce mint,
Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,
În pat ţi-am presărat garoafe
Şi maci-
Tot flori însângerate-
Şi cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate,
Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt
Trei ramuri verzi de lămâiţă
Şi-un ram uscat de-Eucalipt.
Dar iată,
Bate miezul nopţii...
E ora când amanţii,-alt'dată,
Sorbeau cu-amantele-mpreună otrva binecuvântată...
Deci vino,
Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul,
Înfinge-ţi în priviri Minciuna
Şi-n caldul buzei Adevărul
Şi spune-mi:
Dintre câţi avură norocul să te aibă aşa
Câţi au murit
Şi câţi blesteamă de-a nu te fi putut uita?...
Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert-
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...


De ce nu-ţi cer vorbe-mperecheate de săruturi,
Nu-ţi cer să-mi spui
Nimic din tot ce-ai spus la alţii,
Ci tot ce n-ai spus nimănui.
Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără de sfârşit,
Nu-ţi cer
Nimic din ce poetul palid
Cerşeşte-n veci, stingher,
Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă
Din şirul clipelor la fel,
Să-mi torni în suflet infinitul unui pahar de hidromel,
În păr să-mi împleteşti cununa de laur verde
Şi-n priviri
Să-mi împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri.
Şi-aşa, tăcuţi-
Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori-
Să-ncepem slujba-n miez de noapte
Şi mâine s-o sfârşim în zori!

(ion minulescu)

Am plâns..

Am plîns toate lacrimile din lume şi-am răcnit singur în mine pînă mi-am disperat nervii. Am încercat să mor. Am stat întins pe gresia rece, decis să nu mai mănînc şi să nu mai beau pînă cînd trupul meu o să se lase păgubaş.(Ioana (chicet) macoveiciuc)

N-a ținut. Așa că am plecat la bere.

Death, come near me

By day I sleep, at night I weep!

O Death, come near me!
Be the one for me, be the one who stays.
My rivers are frozen, and mischosen,
and the shadows around me sickens my heart.

O Death, come near me,
and stay (by my side). Hear my silent cry!
In sadness I'm veiled, to the cross I am nailed,
and the pain around me freezes my world.
My cold world...

In life I've failed,
for years I've wailed.
Frozen in time... left behind...
The rapture of grief is all to find...
The rapture of grief is all!

Behind the shadow of life the lost hopes are grieving.
I seek the night and hope to find love...
So I drown in the silence of lifes short eternity.
The tears fills the void in my heart astray...

Embrace me now, delightful ease!
Give me a world of wonderous peace!
Calm the desperate scream in my heart!

O Death, come near me,
save me from this empty, cold world!
O Life, you have killed me,
so spare me from this couldron of misery!

In life I cry, away I fly...
Chosen to fall within these walls.
The rapture...
The rapture of grief is all!

Oh, shed a tear for the loss of innocense,
for the forsaken spirits who aches... in us.
Cry for the heart who surrenders to pain,
for the solitude of those left behind!

Behold the pain and sorrow of the world,
dream of a place away from this nightmare.
Give us love and unity, under the heart of night.
O Death, come near us, and give us life!

I this world of pain I am better of dead!
Give me love, or give me... death!

O Death, come near me!
I have summoned you!

[Anders Jacobsson]

my price

the price of living is death
the price of love is betrayal
the price of happiness is sadness
the price of you... endless lake of tears

i've payed my love
i've payed my happiness

i'm payed the dare of loving you
and... i woud not stop.
and I shall live with a thousand hearts
for I have the strength of enduring all.

i will love
i will try to be happy
and i will live
untill the last price.

so fuckin' tired

I gave you all I had
I tried to make it last
but now all we have
are memories from the past.

So look me in the eye
and tell me what you see
a man so broke inside
who's been through misery.

And now I’m moving on
with the pain that kills inside
but I’m starting to forget
by reminding myself, how you lied!

i cannot

i cannot lie
i cannot cheat
i cannot die
right now...

no good reason for.

faith

ajută-mă tu
să pot ierta
să pot iubi
ajută-mă tu
nu mă lasa
să mă abat
de la drumul tău

și de calea va fi grea
voi fi acolo
mai poticnit
mai încet
mai târâit
mai nervos,
mai încrancenat
încruntat poate...
nu, nu mi-o ușura
las-o în voia ta.
ajută-mă tu
tu, doar putere dă-mi
și eu voi merge
voi merge cât timp vei vrea

într-o zi, mă gândesc
hoitul poate, va ceda
dar mintea mea nu
ea va merge mai departe
cu voia ta.

ajută-mă tu.