TU: Dacă tot e vremea mărturisirilor, vă e teamă de ceva? Care credeţi că e cel mai mare rău posibil?
TOT TU: A muri fără speranţă! Cine ştie amărăciunea ce-i ascunsă-n aste vorbe? Să te simţi neliber, mic, să vezi marile aspiraţii că-s reduse la nimic, că domnesc în lume rele cărora nu le poţi opune, c-opunându-te la ele, viaţa-ţi risipeşti şi, când mori, să vezi că-n lume vieţuit-ai în zadar. O astfel de moarte-i iadul. Alte lacrimi, alt amar. Mai crud nici e cu putinţă. Simţi că nimica nu eşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu