Jane

Cu mai mult timp în urmă, am gasit-o pe această Jane. 

Jane, e o iluzie, iluzia unei existențe în afara timpului, în afara spațiului, o existența posibilă doar prin firele de comunicare ale omenirii. La vremea aceea comunicarea se facea printr-un sistem numit ansiblu. Firele de comunicare se numeau "legături filotice". Am îndrăgit-o pe Jane, și-am îngrăgit și legăturile filotice. De fiecare dată cand mă îndrăgosteam de cineva, îmi imaginam cum se creează niște legături între mine și "ea", și-mi plăcea să zic că-s legături filotice. Era, în ffârșit, o explicație pentru ceea ce simțeam. Dincolo de chimie, dincolo de considerente sociale, aveam legaturile astea. era definiția mea. Pentru mine. Am crezut atât de mult în iluzia acestor legături că simțeam când se întâmpla ceva între noi.. dacă intervenea ceva/cineva, legăturile astea mă avertizau.. cu un junghi, o durere viscerală, o depresie de nicăieri... Am căutat explicații peste explicații.. că ma simt rau că n-am mâncat, că n-am dormit, că n-am suficiente vitamine și minerale în mine.. nimic nu se potrivea. Doar tremurul și perturbarea legăturilor.. apoi ruperea lor explicau stările mele. Trecea timpul și aflam. Ce/cine a intervenit. Cum. De ce. Minciunile. Falsul. Tot, tot îmi spunea Jane. Tot. Nu ascultam niciodată. Credeam în ea, dar nu o ascultam. Mi-era frică. Dacă sunt nebun? Dacă trăiesc izolat într-o realitate construită dintr-o poveste prea frumoasă. Adusesem la viață o idee. O născui din frica de necunoscut. Și oricâte am aflat, nu am ascultat-o nicicând. Pentru că era o idee. Acum cred în legăturile astea. Nu știu dacă se numesc filotice, nu știu dacă e și Jane pe acolo, dar știu că ele sunt. Și-mi spun. Și se zbat. Și se unduiesc. Și biciuie. Acum biciuie. Se răzbună pe neascultarea mea. Cândva, vor găsi un alt loc de ancorare. Sau.. poate alte fire... cu care să se lege. Acum se zbat. Și cât ele se zbat... eu nu pot mișca nimic. Acum ele mă conduc. Cândva o să le ascult. Cândva, când oi avea mai mult curaj...